Oraşul din România unde câinii vor avea nevoie de bilete pe mijloacele de transport

Autor: Andreea Tobias 14 oct. 2015 Știri auto
Oraşul din România unde câinii vor avea nevoie de bilete pe mijloacele de transport

Proprietarii de câini din Cluj-Napoca trebuie să cumpere, de săptămâna viitoare, bilete animalelor pentru a le duce cu mijloacele de transport în comun, urmând să evite orele de vârf şi autobuzele aglomerate şi să aşeze câinii la un metru distanţă de călători.

Potrivit unui regulament privind deţinerea câinilor şi accesul persoanelor însoţite de câini în municipiul Cluj-Napoca aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, în Consiliul Local, accesul câinilor în mijloacele de transport în comun este permis doar dacă deţinătorul animalului achită şi compostează un bilet de călătorie şi pentru acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Când se montează CAUCIUCURILE DE IARNĂ. Cât sunt amenzile, cât te costă montajul şi alte informaţii utile – DOSAR COMPLET

„Persoana însoţită de câine va alege cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun şi va evita orele de vârf şi mijloacele de transport aglomerate. Se va considera mijloc neaglomerat acela prin care numărul de călători permite ţinerea câinelui la cel puţin un metru de ceilalţi călători. Câinele trebuie îngrijit şi educat pentru a nu provoca deranj pentru restul călătorilor”, se arată în regulament.

În acelaşi document este prevăzut şi faptul că într-un mijloc de transport în comun va putea urca doar un câine însoţit de deţinător.

Atunci şi acum: Obama şi Putin. Maşinile din tinereţe VS „monştrii” din prezent

“Câinii de talie medie şi mare vor avea lesă şi vor purta botniţă, iar câinii de talie mică vor fi ţinuţi în lesă, în braţe sau în cuşcă ori în geantă de transport”, se mai arată în regulament.

Totodată, consilierii locali au aprobat şi faptul că deţinerea unui câine în apartament nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deţinătorului.

Regulamentul aprobat de consilierii locali clujeni intră în vigoare de săptămâna viitoare.

Detalii ascunse din scandalul VW: vina a fost aruncată pe doi ingineri, însă realitatea confirmă ceea ce mulţi bănuiau


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide